Istoria oțelului inoxidabil

Oțelul inoxidabil, un material care a devenit parte integrantă a vieții cotidiene, și-a început istoria în anul 1797. Chimistul francez Vauquelin, în munții Rusiei țariste, a descoperit depozite de crom, care, conform cercetărilor sale, prezintă rezistență la agresiunea acidă.

Decenii mai târziu, în anii 1820-1821, oamenii de știință Michael Faraday și Pierre Berthier au confirmat că aliajul de fier cu crom are o rezistență similară la coroziune, deși atunci încă nu înțelegeau importanța conținutului scăzut de carbon pentru obținerea proprietăților optime ale aliajului.

Principalul inventator al oțelului inoxidabil este considerat englezul Harry Brearley, care în 1913 a descoperit că adăugarea a cel puțin 11% crom la oțel împiedică ruginirea și înnegrirea acestuia.

Pretențiile lui Harry Brearley la primul loc în inventarea oțelului inoxidabil sunt foarte controversate. Philipp Monnartz din Germania a publicat cercetările sale despre rezistența la coroziune a acestui material încă din 1911. În anul următor, Eduard Maurer și Benno Strauss de la compania „Krupp Iron Works” au patentat primul oțel austenitic (descriere la sfârșitul articolului) cu 21% crom și 7% nichel. Abia în 1913, Brearley a obținut un patent pentru oțelul martensitic (descriere la sfârșitul articolului), care a stat la baza oțelului modern AISI 420.

Prima producție de cuțite din oțel inoxidabil a început în 1914, dar produsele nu și-au câștigat imediat popularitatea din cauza deficiențelor de calitate și aspect.

În 1924, Marea Britanie a adus o contribuție semnificativă la dezvoltarea metalurgiei, patentând oțelul conform standardului AISI 304 cu un conținut de 18% crom și 8% nichel. Acest tip de oțel austenitic inoxidabil a devenit rapid popular datorită proprietăților sale unice. A fost folosit pe scară largă nu doar în producția de ustensile de bucătărie, dar și în construcția aeronautică, în special la crearea primelor avioane metalice.

Definiția modernă a oțelului inoxidabil include orice aliaj de oțel îmbogățit cu crom într-o proporție de 11% până la 18%. Cromul joacă un rol cheie, formând pe suprafața oțelului un strat atomic de oxid de crom care se reînnoiește continuu. Acest strat protector conferă oțelului o rezistență ridicată la coroziune.

Descriere a oțelului austenitic și martensitic:

Oțel austenitic:
Structură: Reticul cubic cu față centrată.
Rezistență la coroziune: Foarte înaltă.
Proprietăți magnetice: Nemagnetic.
Rezistență și plasticitate: Ridicate, bună sudabilitate.
Utilizare: Industria alimentară, echipamente medicale, construcții.

Oțel martensitic:
Structură: Structură cristalină tetragonală.
Rezistență la coroziune: Inferioară, necesită protecție în medii corozive.
Proprietăți magnetice: Magnetic.
Rezistență și duritate: Ridicate, dar plasticitatea este mai scăzută.
Utilizare: Instrumente de tăiere, instrumente medicale, mașinării.